Cum ai putut să-mi calci iarna imaculată
Cu încălţămintea ta falsă şi murdară
Abia acum înţeleg-strălucirea fulgilor a fost zadară
urma ta cu eres şi indiferenţă a fost lasată…

Ceea ce-am clădit cu zilele cazînd din cer
Ai distrus printr-o mişcare din deget egoistă
Păcat că ochii tăi în oglinda mea persistă.
N-am de gînd să-ţi scriu la geam la fel ca un ger.

Orice felinar din sufletul bătut de viscol s-a stins
Cu faţa-n noroiul zăpezii m-ai împins.
Se lunecă ghemul la vale,pe care l-ai întins.

Scîrţiitul de ziuă,îl aud noaptea,somnul nu s-a vindecat.
Inima în bucăţi mici de cristal gol s-a transformat.
Aş vrea să văd cum în topirea iernii vei fi înecat…