Cum ai putut să-mi calci iarna imaculată
Cu încălţămintea ta falsă şi murdară
Abia acum înţeleg-strălucirea fulgilor a fost zadară
urma ta cu eres şi indiferenţă a fost lasată…
Ceea ce-am clădit cu zilele cazînd din cer
Ai distrus printr-o mişcare din deget egoistă
Păcat că ochii tăi în oglinda mea persistă.
N-am de gînd să-ţi scriu la geam la fel ca un ger.
Orice felinar din sufletul bătut de viscol s-a stins
Cu faţa-n noroiul zăpezii m-ai împins.
Se lunecă ghemul la vale,pe care l-ai întins.
Scîrţiitul de ziuă,îl aud noaptea,somnul nu s-a vindecat.
Inima în bucăţi mici de cristal gol s-a transformat.
Aş vrea să văd cum în topirea iernii vei fi înecat…
” As vrea sa vad cum in topire iernii vei fi innecat” – interesant, suna a razbunare…..
mdea…tzin minte…:)ziua in kare poezia asta a prins aripi…:| u remember?(bad memories)
О, как убийственно мы любим,
Как в буйной слепоте страстей
Мы то всего вернее губим,
Что сердцу нашему милей!
Ф.Тютчев