Pe un candelabru se stinge lumînarea momentan

Un prinos pentru omenirea fiinţei mele spontan…

Se perfecţioanează concepţia stearpă pe pămîntul călcat

Şi absoarbe apa nenaturală ale cerului secat…

Idolatria pe mlaştina speranţei tale…

Fiecare iubire rupe rădăcini şi petale.

Aromă proaspătă a manevrării răcirii

Ca să merg cumva bazîndu-mă pe globul ghicirii.

Suma căzăturillor deschide porţile Maktubului.

Sînt o deţinută iernatică transportată pe scaunul dubului.

Ideea izolării fără capăt, fără umbre?

Scrisorile de răspuns pentru mine sînt fără timbre…

Caut nisip să nu mă lunec zburînd

Strada devine mai îngustă-asfixia crescînd!

Respiraţia stă în aer de culoarea albă ştearsă

Îi zice inimii neprihănite că viaţa-i farsă…