Cînd încă umbrele îsi fac apariţia pe casele acelor adormiţi…nimic nu s-aude,doar un val de vînt lent şi depresiv…jumate de oraş negru-jumate de oraş alb,iar la mijloc scris literalmente.Nu mai am nevoie de tine ca sp simt lucrurile aceste…n-am nevoie de ochii tăi prin care să văd eu,căci văzul mi-a devenit trinocular.Asa-mi pare rău ,că într-adevăr nu m-am îndrăgostit,mi-am trecut zborul prin încă o ţară şi,iar nu-i vară ca să mă pot adăposti…
Vîrfurile copacilor sînt atît de rafinate,încît am impresia că : dacă o picătură de plaoie cade pe ele vor fi abdicate de greutatea ei şi nouă aşa uşoară ni se părea cînd se prelingea pe faţa boţită în rînd cu lacrima de regret…
Zgomotul surd din haosul sufletului meu(cu posibilitate de existenţă)îmi doboară ritmul normal al inimii,şi-mi place ,căci simt…simt că trăiesc,dar nu se ştie de ce o fac şi pentru ce !?din nou şi din nou umbrele îşi fac apariţia….