Plumb uzat

Ochii au împietrit de la atîta NEomenie
Încolţeşte în concepte doar antonimie
Îţi picură în cap fiecare cuvînt ca litere
Unii intră în viaţa ta fără admitere…

Mînele sînt paralizate cu plumb viu
carnea se contrînge într-un punct argintiu
îmi usuc florile tinereţii în cărţile preferate
măcar cărţile pot fi în mînele mele păstrate

se arată semnele rămase pe trupul interiorizat
îmi imaginea haşurată de pensulă cu fir uzat…

Bombe cu lunatism

Am nume de porţelan asfixiat
Îmi chem trecutul carbonizat
Şi vreau cu alt nume să mă parfumez
Am tutun în plamîni fără să fumez

Strigîndu-mă la spate mă simt ca o amantă
În poiana plină de lumină dansată
cugetul uşor mă tranfigurează spre îngălbinire
nu ajung veşnicia să-mi fie moştenire…

Urlă oglinda mea,că pozez în praf de oameni
arunc pălărie cu numele cărui te asemeni
fierbe simţul de vinovăţie pentru pragmatism
Nu ajung evada ziua de lunatism…

se mişcă camera,ca într-un pătrat albastru,
iar durerile de cap sînt înscrise în cadastru.
Detest suprafaţa ta,plec în catacombe…
caut!caut…să mă distrugă bombe…