Fata din perete

În perete s-au ascuns gîndurile
pentru fiecare dărîm cărămida din toate puterile…
fără mănuşi îmi rup degetele pipăind libertatea,
pe cînd ea nu-şi manifesta disponibilitatea…

ridic ochii mai sus,dar ei cad mai spre negru
stricîndu-l şi reparîndu-l mă numesc alţii arhitect celebru…
n-am nevoie de glorie,vreau să mă fac un tot întreg
cu peretele pentru care prin artă dreg…

dacă-mi reuşeşte mă voi risipi de la timp şi ploi,
iar în loc de umbră, soarele îmi va da noroi…
perete muiat de inutilitatea existenţei unei căutătoare…
de-i faci ferestre sau de-o scrii cu auriu -doare.

*auriu:(culoarea perfecţiunii spirituale, culoarea sfinţeniei. Pentru a înţelege mai bine semnificaţia acestei culori este de ajuns să ne gândim la icoane.)

nisip mişcător

Ştiu că nu exişti,ştiu.Dar vreau să cred în faptul
că dacă o să caut mai bine,te voi găsi şi nu voi avea nevoie de explicaţii,
argumente şi convingeri…
E atît de dureros să ascult orice piesa şi să-mi spun:” ce frumos ar fi  dacă
aş avea cui dedica aceasta piesă sau dacă aş avea cu cine să o ascult în ploaie”
Mi-e cald…mă sufoc şi nu  atît de temperatura de afară cît de insuficienţă de lacrimi,
vreau să plîng,dar n-am pentru ce…astfel încep a plînge pentru că n-m,absurd nu?oare să fie corect că unii nu-şi pot
găsi fericirea o viaţa întreagă?atunci la ce bun,scriu despre ea?
Ochii mei  se umezeesc văzînd alţi plini de fericire şi iubire,mă bucur pentru fiecare
zîmbet străin,mai puţin îl zăresc pe al meu.
Astăzi,am vorbit cu luna…ea mi-a repetat de 3 ori că :”va veni timpul”-uneori eram sigură că a venit,dar
mă conving că e doar încă o iluzie şi milă…cît se poate? să dau de nisip mişcător,iar  deasupra mea să cadă
crengi grele şi uscate,chiar dacă datorită lor,încă mă ţin la suprafaţă…
ştiu că se vor rupe şi ele în scurt timp.Dacă vei veni…mă vei salva,dacă nu…aruncă-mi cenuşa în ocean…în oceanul aşteptărilor mele…

Electrocutat şi mut

Petale în apă,petale în aerul electrocutat,
Energia trece prin ele ca fir obsedat.
Pe înălţime văd cum piere prezisa frică
Pasărea odată căzută nu se ridică…

Zboară scînteie direct
în ochii mei
rămîn doar amintirile după anii grei…
Sînt pe dinafară de fereastra-portal
De mă apropii mă aboarbe un vînt formal…

N-am aer, de parcă cuţitele elicopterului îl taie
Mă urc pe vîrf de munte şi strig într-o foaie!
Îmi arunc lacrimile în trecătoarea cisternă,
căci nu mai are pene a iluzii pernă…

fiecare gînd imediat e haşurat
eul de persoana din mine  s-a furat
patul insomniei aşteaptă să fie aşternut
hoţul e sub apă cu petale,electrocutat şi mut…

Surprize…

Ajungi la un moment,cînd înţelegi cît de mult contează prietenii…ei te fac să te simţi special…

Mulţumesc…că îmi sunteţi alături :*

Cercelul blogului, cum s’ar spune…>:D<

17

ani, nu atît de mulţi,

dar i-am simţit…