Cub de culori

Când mergeam pe drumul din orașul alb-negru, am dat de-un cub de culori amestecat ca o pictură impresionistă, în muzeul unui pictor anonim…

Am vrut să trec pe lângă, dar n-am putut, ochii mei acromatici erau dornici de a percepe altă oglindă, și nu acoperită cu stropi de glod tomnatic…

L-am ridicat și curgea din el ploaia, de parcă un cer ”curcubeic” pe timp. L-am șters cu mâneca paltonului ros de moliile timpului, l-am pus în buzunarul cusut cu degete însângerate de acul prea ascuțit, am mers mai departe…mai înainte…

Totul era aglomerat cu pustiu, iar eu mă înăbușeam, vroiam să văd oameni, de care nu ar fi…Să nu caut a bea pastile halogene (halucinogene?), pentru a-mi părea că văd oameni, că ei vorbesc cu mine, căci cubul de culori nu are doar 4 parametri, ci 54…

Am ajuns într-o casă abandonată, cu ferestre de cărămidă, cu scări putrezite, am pășit cu stângul și-am călcat într-un păienjeniș…mi s-au împletit picioarele, am căzut cu fața în vopseaua neagră expirată…am stat așa nemișcată timp de trei minute…

Apoi, m-am ridicat, mi-am scuturat ochii cu mâinile prăfuite și, când am întors gâtul fracturat, am depistat oglinda în care vedeam deja cromatic…

Iar la pământ era cubul Rubik sfărâmat și alb-negru…

M-am alăturat lui, am încercat să-l strâng, dar nu mai puteam face nimic. L-am pus într-o cutie, mă uitam la el și mă întrebam Ș oare ce s-a întâmplat?

Stefan Banica Jr. – Stiu

Stiu, ca gresesc
Ca n-am curaj sa-ti spun tot adevarul,
Dar ma tem sa-mi raspunzi
Cand ti-as spune ca as vrea sa fiu orice
Orice lucru din preajma ta
Ce te-ar atinge candva.

Stiu
Dar mai sper sa intelegi din tacerile mele
Cum ma zbat singur nopti intregi
Si chem somnul ce nu ma vrea
Colindat iar de umbra ta
Si-o intrevad printre ele
Da-mi puterea sa-ntrerup tacerea grea
Ce pune intre noi un gand strain
Cu o simpla vorba ai putea schimba
Toata viata mea, toata viata mea
Stiu, stiu…insa ce folos ca stiu?
Daca inca mi-e teama
Clipa noastra o simt mereu
Prea devreme sau prea tarziu
Si ma intorc trist pe drumul meu
Ce-a ramas din nou pustïu…

Nu m-ai lasat sa te iubesc

Abia astept sa vina toamna violeta.
Sa ma ajute sa te sterg ca ieftina creta…

N-am reusit pe deplin sa te savurez…
Acum in doliu sufletul mi-l urmez.

Vreau sa te intorci romantic din drumul ratacitor.
Sa simt suferinta ce-o am,ca negru umor…

Mi-ai lasat la usa trandafir rupt si vinovat.
Nu mai lasat sa-l usuc in amorul crapat…

De frica proprii reflectari monotone
Ai fugit si mi-ai lasat sentimente autohtone.

Deconstruiesc,ce si asa era reconstruit
Nu te-ai lasat de iubirea mea- iubit…

P.S : sorry ca in asa format,n-am la moment alta tasta…

Iertare

N-o să mă iert că te-am iertat
mă scuzi,că vreau să mă îndrăgostesc
sunt vînt în rază dizolvat
mă scuzi,de mine te scutesc.

n-o să mă iert că am crezut în noi
mă scuzi,că vreau în toamna mea să te am.
mă scuzi,că vreau să te arunc la gunoi
în ochii tăi ca frunzele,alta mă aflam…

n-o să mă iert că, să uiţi eu te impun
mă scuzi,că vreau în forme de nori să te văd
sunt bătrînă de-acum şi timpului mă suspun
mă scuzi,că vreau într-o zi să ne-ntîlnim în prăpăd.

N-o să mă iert,că fac ce ne vreau!
n-o să mă iert,că eram urît inedit.
n-o să mă iert,că iluziilor frîu liber dau…
n-o să mă iert,că tu ca prieten m-ai iubit…

Doi nebuni

Tunetul îmi luminează noaptea
Lumina lumînării sclipiri de ochi îţi răpea
Am numărat bătăliile inimii tale în stare de repaos
Tăcerea ucigătoare şi aluzivă ne-a dăruit frumos haos.

Cu fructele gustate pînă acum
Am acumulat locuri deşarte într-un banal album
Stau pe padeaua,pe unde cu dubii ai călcat.
Zîmbind,căutînd,tot de tine rămîi descurajat.

Îmi plouă cu cerneală peste gropi
Doi nebuni cad…cad…ca nişte stropi
Ne acoperim o durere cu altă durere
” Să fii tu”,atît îţi pot cere…