La margine…

Am să te aştept la marginea aceluiaşi Paris,
Întîrzii…Bastonul e greu, si parul ti-e nins…

O să vii în costum de om mercantil,
Cu batistă roşie la inimă şi parfum de copil…

De aceeaşi bancă ruginie ne vom apropia…
Pe braţe cărţi diferite ne vor învia…

Ne vom cunoaşte după tăcerea respiraţiei
Din valize nimic nu scoatem.cu scopul combinaţiei…

Aud sunete…şi tu-mi spui ruşinat :
-Pentru tine am venit…şi tu pentru ce  m-ai aşteptat?

- ca să te  simt şi să citeşti pe buze Au revoir…
-La Paris am ajuns…pentru aceasta doar?

Ne-am iubit.fie pe-o clipă,dar în oraşul luminilor…

Editor: Ambrusha

Testament…


Mă așteptă scaunul și masa cu multe foi și praf,
dar nici-un gînd mă desparte de scrisul meu pe epitaf…
și am mințit vorbind cu vîntul,că eu îl văd,și îl aud…
mi-e teamă și am curaj să-mi zboare sufletul în stil nud.

și n-am nimic mai mult de spus,atît a fost
menire nu există,cu poezia eronată trăiesc fără adăpost…
nu scriu testement cu mînă-mi stîngace…nu am ce lasa…
și voi-cuvintelor de azi,de mine vă puteți debarasa…

Aici,cum spunea Gr.Vieru:
” Sunt iarbă,mai simplu nu pot fi”

Legănăm…

Își fuma cuvintele și nu le respira…
În ochii lui ceața foi îmbibate cu fum…
Ascultam glasul lui și-mi pierdeam vocea mea…
Și-acum îi simt zîmbetul nefinisat pe frigul somnoros…
Te întind pe memoria mea ca pe iarba umedă din acea seară…
Și-aștept să se reflece luminile orașului în lacul ce ia vieți…
Cînd stau în tăcerea pereților mei îmi imaginez cum tu vorbești cu mine…
Cum îmi repeți frazele tale parazitare…
Cum îmi trăiești clipa în locul meu și nu-s împotrivă…
Uit de egoism,uit de dezgust,uit de tot ce era important…
Încep a iubi cuvîntul uit,dar tocmai de aceea că nu am să te uit
Niciodată…
Te căutam în orice fereastră din trenul ce plecase deja…
Nu înțelegeam de ce o fac,dacă erai alături de mine…
Încerc să mă întorc pe mine din drumul unei posibile iubiri…
Dar drumul mi-i înghețat și ori înainte ,ori înapoi,tot am să cad…
Atunci am hotărît să dansez…să dansez așa cum pot…
Încurcîndu-mă în pași,pierzind ritmul sau fiindu-mi frică să privesc partenerul
În ochi…(ochii acei din ceață)
În suflet îmi oscilează stările de parcă cineva mi-l face pian
și  începe a se juca,fără a cunoaște măcar notele,sunetele,degetele…
nu-mi aștern patul ,aștept să mă culc mereu cu noaptea…cu luna,
ce răgușește toți lupii din pădurea ascunsă de fotografii sîcîitori…
observ cum mi se rotesc gîndurile în cuvinte ca o minge de bowling…
departe de mine sînt acum rimele…cuvintele colorate,folosite,prinse din aer…
vreau să calc zăpadă veche din iarna trecută și  nouă la momentul dat…
împreună  o să legănăm florile tale și mulțumirile mele…

La o lectie de romana…

Nu e iarnă…sau e iarna cu lumina toamnei…cerul și-a disperat norii,de parcă nu mai pot fi împreună sau așa ofera ochilor întunecați seninul…E dimineața sau e seară…răsăritul-apus pentru prima oară s-au logodit în fața mea și nu eram un simplu martor, ci eu sînt cea care îi unește.

Simțeam că mi-e cald, apoi am privit unde duc  vin razele soarelui și am observat că ele se jucau cu buclele mele… Acum aș avea nevoie de un far și nu cu lumina,ci cu intuneric ca să pot discuta cu umbrele mele,scriu umbrele pentru că fiind atît de confuză,eul meu ia amploare și se transformă în mai multe…Le aud…cînd calcă apa din zapadă și mai aud o cioară prin atîta albăstriu iluminat și fumuriu, se asemăna cu o pată neagră,una inevitabilă într-o viață de om,căutător de frumos și fotografii ale prezentului,ce privește doar în sus…

Închid ochii,îmi las imaginea pe pleoape ,ca s-o ningă într-o zi adevarată de iarnă…deschid ochii, sînt aici ,într-o încăpere cu lumină artificială…și n-am aer…n-am vise…n-am crez…și..

Dar am creație…