La o lectie de romana…

Nu e iarnă…sau e iarna cu lumina toamnei…cerul și-a disperat norii,de parcă nu mai pot fi împreună sau așa ofera ochilor întunecați seninul…E dimineața sau e seară…răsăritul-apus pentru prima oară s-au logodit în fața mea și nu eram un simplu martor, ci eu sînt cea care îi unește.

Simțeam că mi-e cald, apoi am privit unde duc  vin razele soarelui și am observat că ele se jucau cu buclele mele… Acum aș avea nevoie de un far și nu cu lumina,ci cu intuneric ca să pot discuta cu umbrele mele,scriu umbrele pentru că fiind atît de confuză,eul meu ia amploare și se transformă în mai multe…Le aud…cînd calcă apa din zapadă și mai aud o cioară prin atîta albăstriu iluminat și fumuriu, se asemăna cu o pată neagră,una inevitabilă într-o viață de om,căutător de frumos și fotografii ale prezentului,ce privește doar în sus…

Închid ochii,îmi las imaginea pe pleoape ,ca s-o ningă într-o zi adevarată de iarnă…deschid ochii, sînt aici ,într-o încăpere cu lumină artificială…și n-am aer…n-am vise…n-am crez…și..

Dar am creație…

2 thoughts on “La o lectie de romana…

  1. Ce fericita esti!!! Ai creatie – asta va fi locomotiva care-ti va scoate sufletul impotmolit in cautari din troienele vietii…

  2. încăperea cu lumină artificială e o alta parte din tine, o anumita parte egala pt multi dintre oameni,
    logoditul rasaritului si a apusului- iata adevarata valoare, pe care putini reusesc sa o atinga :*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>