Troiene numarate

îi număram fulgii de pe buzele nesărutate…

În loc ei să le înghețe,ele se topesc,

toate băncile din parc sînt ocupate…

felinarele cu ochii mei despre durere vorbesc…

Mînilor mele le este frig și cald.

că n-am mănuși de culoarea ta invizibilă.

în întuneric fantoma ta pare a fi smarald

luna noastră la lumina lunii este credibilă…

Troiene…troiene de cicatrici și nemulțumiri,

mă uit la măiestria formulei zăpezii false.

gîndurile mele îmi trezesc compătimiri…

somn.trădare.frică.viitor.Noi.farse!

Larvă în epopee

M-ai învelit ca pe-o larvă stoarsă
Nu pot deveni  în iarna un fluture rebel.
Pe ramura din cenusa ma simt frunză arsă
A trăi o zi – iată singurul țel.

Nu mă văd, nu văd norii, aud doar
Joaca din jurul meu a copilului , ce așteaptă
Transformarea mea cu iluzii. Și eu compar
Cum stăteam și stau în scara lungă pe-aceeași treaptă.

Mîinile neconcepute, legate ca-ntr-un  ospiciu
Cu orice mișcare stîngace pînza vrutu-i s-o fărîm
Îmi incep a uita zborul ce crezuta-i că e viciu
Si m-au tăiat (timpurile), apoi am căzut fatal  pe tărîm…

Nici sînge. Nici vorbe. Nici vis.
Creator ucis de propria-i idee
Nu sunt un cîntec să pot avea și bis
Uitat am fost ca poetul clasic in epopee.