În vechi…

Era bătrînă cînd vroia să treacă la roşu ,dar n-a facut-o…şi-a adus aminte de acel moment din tinereţea sa şi-a înţeles că are nevoie de ultima ceaşcă de cafea sau poate amintirea e provocată de bătăile prea intense ale inimii depedentă de cofeină…sau din cauza picătorilor de ploaie pe buzele ei,ce se asemănau cu ultimile picături  din fiecare dimineaţă,ce rămîneau în ceaşcă…şi îşi strîngea buzele ca să sorbească lacrimile ploii, era acea senzaţie ca înainte de sărut…

Avea în faţa sa multe cărări iluminate ca pînă la urma s-o aleagă pe cea întunecoasă,plină de regret ,frică sau aşteptări a ceva mai mult…mai mult decît răsuflare,mai mult decît viitor…mai mult decît credinţă…

Cînd înghiţa parfumul propriei singurătăţi a văzut o bancă de lîngă o librărie închisă cu preţuri afişate peste tot,fiind încrezută că are alături de ea cărţile cele mai dornice de a fi ascultate…

S-a  descheiat la mantoul repurtat pe timp de iarna şi din lăuntrul lui a scos portţigaretul şi cu mînele îmflate de frig fura de acolo  cîte-un “dacă” , unii oameni accept lucrurile aşa cum ele vin, alţii le reciclează,toate se întîmplă numai şi numai cînd există dacă, ne rotim în jurul lui şi ajugînd într-un final undeva, nu ratăm ocazia de a gîndi că putea fi altfel, aşa şi bătrînă fără inel pe deget credea că acum , putea fi acasă lîngă pisica ei neagră şi neîmblinzită ,iar bătrînul (soţ)citind ziare expirate… dezastrul situaţii constă în alternativă, ar fi mult mai uşor să avem o singură cale,păcat încep a adera partidul mediocrităţilor şi nu vreau tocmai de aceea susţin bătrîna cînd a simţit ca poate forma sfîrşitul a apelat la slăbiciune…slăbiciune fată de cafea…

O priveam şi-mi imaginam că poate fi o scriitoare, din romanele , poeziile căreia mă inspiram…şi cel mai crud…ştiam că eu pot fi la fel…sau am început a fi ca ea..şi-mi plăcea ideea că într-o zi voi avea acele riduri , acea durere învelită în hîrtie de staniol şi băgata la cuptor la temperatură maximală…şi ard…ard de cuvinte…de sentimente…rămînind cenuşă…scrum pe tot corptul şi mă urc la cea mai înaltă stîncă ca anume acolo vîntul să mi-o  scuture de pe  trup… atunci vroiam să sar ,dar n-am facut-o…

la 21: 21

…Oameni merg în întîmpinarea unul altuia…şi au tupeu să te privească-n ochi,de parcă se cred în stare în a te citi,copleşi,intimida,dar se înşeală,fiecare sufletul de pe strada aglomerată ascunde după sticla de porţelan totul or nimic…

Şi ei trec aşa în fiecare zi,cu aceeaşi stare,aceeaşi îmbrăcăminte şi grăbesc în a se iubi,în a se simţi importanţi,în a chema gîndurile într-un loc sigur…

O cîrjă  şi un diplomat, primul cu ochelari şi barbă atît de subtilă,încît încercam să-i surprind zîmbetul vechi cu care vroia să-mi atragă atenţia ,al doilea la pas încet se opri şi se uită la troleibuzul ce trecu fără el…şi vroiam să-l opres eu în locul lui,dar mă grabeam şi eu în a mă găsi şi a nu mă încurca printre oamenii trecători  şi nu că iai fi acuzat sau urît,ci erau vinovaţi nu în faţa mea ,dar în faţa loc, că erau aşa ca toţi, cu eşarfe ,cu mănuşi…

Mă izbeam de ei ,nu de toţi de unii ,fiindcă vroiam să fug, să fug de ei , de mine , de noi…

Nu contează merg cîte unul sau cîte doi de mînă , de cei îndrăgostiţi vorbind unul o ţinea strîns de mînă cu ochii în altă parte,cu altă mînă o ţinea tot o ea,şi-o iubeşte (ţigara,nu fata)…Mă irita iarna asta cu aer de primavară, nu vroiam soare , nu vroiam nouri senini,cînd totul trebuie să îngheţe…paradoxal devine viu…şi spun că devine viu cu intenţia de înţelege că nu poţi deveni,ci poţi fi…

Am nevoie de o maşină de scris,dar să fiu cu mînele murdare(atinse) cu cerneală,să-mi fie greu să scriu, să simte fiecare deget a meu fiecare cuvînt, să mă opresc ca să fiu obosită, să cred în pauza de  pipă şi să fiu într- rochie de bal,dar să nu plec la el … să strălucească podeaua şi să lumineze ochii doamnelor însetate de mariaj pe interes…

Am ajuns ,acolo unde trebuia să fiu,dar îmi lipsea, el ,adică nu ,îmi lipsea cafeaua,căci eram obişnuită cînd mă simt singură fie şi în compania a multor oameni , să beau cafea,ea mă scutea de multe explicaţii, de interveniri în discuţii şi ascultare activă…

Superficialul ia amploare…vrei ca cineva să se aproapie să te întreba ce mai faci _ şi nu aşa pur simplu ,ci pentru că…îi pasă de un om străin,de o fată pe buzele căreia stau cuvintele,ce nu îi şi-a spus sau că vrea ea aşa să tacă…

Violoncel cuprins…

Coardă de violoncel îmi zgîrie lăuntricul gol
scăpare nu găsesc în cuvintele lui Apostol…
vinovată sînt de cum privesc,zîmbesc şi cînt…
şi aparent pentru alţii peste tot trec ca un vînt…

la mijloc mă zbat între pereţi.
şi-mi dau seama că în revolta dată n-am adepţi…
dau sus-jos-sus-jos fermuarul de la hanoracul şterpelit.
El ca şi ce-ncălzeşte nu vrea să fie cuprins şi iubit…

Agrafă de spital

Eu stau în camera de aşteptare…
şi te-am lăsat să pleci…
oricum nimeni lîngă mine loc n-are,
iar cecul iluziilor
pe numele meu poţi să-l treci…

personajul meu altfel nu e în stare a iubi
decît prea tîrziu ori prea devreme…
idolatrizarea naratorului îl va păgubi.
În cărţi ea(eu) mai are cum să (îl)te cheme.

Închei cămaşă…acoper mînele cu o eşarfă…
Şuier!poate mă aude cineva din medici…
te prind de inima mea bolnavă cu o agrafă.
Ştiu “poetesă fără biografie” o să-mi zici…

3 ianuarie…

Îmi sînt mai departe,decît am crezut…
Preţul libertăţii odată cu tensiunea
a scăzut…

Îmi cuprind muza cu intenţia de a o iubi…
dar ea,ca o femeie uşoară ştie a pleca şi a veni…

îmi crapă tăcerea pesmeţii…cu dinţii îi număr…
voci lăuntrice nu mai vreu să-mi cumpăr…

nervii zboară pe fereastră,ce mă reflectă
nu mă mai văd.
şi mă bucur…
dacă să fiu directă.

Îmi reazăm cotul julit de pervazul fierbinte
mîna nu ţine capul,prea multe/mulţi în el se minte…

îmi trag plapuma peste mine,peste el (adică peste noi)
şi-acum… să -mi ningă  măcăr şi cu ploi …