la 21: 21

…Oameni merg în întîmpinarea unul altuia…şi au tupeu să te privească-n ochi,de parcă se cred în stare în a te citi,copleşi,intimida,dar se înşeală,fiecare sufletul de pe strada aglomerată ascunde după sticla de porţelan totul or nimic…

Şi ei trec aşa în fiecare zi,cu aceeaşi stare,aceeaşi îmbrăcăminte şi grăbesc în a se iubi,în a se simţi importanţi,în a chema gîndurile într-un loc sigur…

O cîrjă  şi un diplomat, primul cu ochelari şi barbă atît de subtilă,încît încercam să-i surprind zîmbetul vechi cu care vroia să-mi atragă atenţia ,al doilea la pas încet se opri şi se uită la troleibuzul ce trecu fără el…şi vroiam să-l opres eu în locul lui,dar mă grabeam şi eu în a mă găsi şi a nu mă încurca printre oamenii trecători  şi nu că iai fi acuzat sau urît,ci erau vinovaţi nu în faţa mea ,dar în faţa loc, că erau aşa ca toţi, cu eşarfe ,cu mănuşi…

Mă izbeam de ei ,nu de toţi de unii ,fiindcă vroiam să fug, să fug de ei , de mine , de noi…

Nu contează merg cîte unul sau cîte doi de mînă , de cei îndrăgostiţi vorbind unul o ţinea strîns de mînă cu ochii în altă parte,cu altă mînă o ţinea tot o ea,şi-o iubeşte (ţigara,nu fata)…Mă irita iarna asta cu aer de primavară, nu vroiam soare , nu vroiam nouri senini,cînd totul trebuie să îngheţe…paradoxal devine viu…şi spun că devine viu cu intenţia de înţelege că nu poţi deveni,ci poţi fi…

Am nevoie de o maşină de scris,dar să fiu cu mînele murdare(atinse) cu cerneală,să-mi fie greu să scriu, să simte fiecare deget a meu fiecare cuvînt, să mă opresc ca să fiu obosită, să cred în pauza de  pipă şi să fiu într- rochie de bal,dar să nu plec la el … să strălucească podeaua şi să lumineze ochii doamnelor însetate de mariaj pe interes…

Am ajuns ,acolo unde trebuia să fiu,dar îmi lipsea, el ,adică nu ,îmi lipsea cafeaua,căci eram obişnuită cînd mă simt singură fie şi în compania a multor oameni , să beau cafea,ea mă scutea de multe explicaţii, de interveniri în discuţii şi ascultare activă…

Superficialul ia amploare…vrei ca cineva să se aproapie să te întreba ce mai faci _ şi nu aşa pur simplu ,ci pentru că…îi pasă de un om străin,de o fată pe buzele căreia stau cuvintele,ce nu îi şi-a spus sau că vrea ea aşa să tacă…

One thought on “la 21: 21

  1. “Mă irita iarna asta cu aer de primavară, nu vroiam soare , nu vroiam nouri senini,cînd totul trebuie să îngheţe…paradoxal devine viu…şi spun că devine viu cu intenţia de înţelege că nu poţi deveni,ci poţi fi…”

    Ma imbolnaveste iarna asta cu aer de primavara:atunci cind sufletul nu mai are puteri de a lupta, iar cei, care ti-ar putea intinde o mina de ajutor sunt departe, si care vor sa o faca o fac pe interes, atunci ma imbolnavesc…. apoi citesc ce simt altii, si in praful alergic de carti si in singuratate gasec forte de a ma vindeca, pas cu pas, zi dupa zi , ca sa o iau de la capat, sa pot infrunta torentul de oameni reci si indiferenti linga care te nasti, traiesti si, inevitabil, mori..dar pina a o face, trebuie sa reusesti sa lasi ceva in urma ta, fie si praf…..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>