Vicii

M-apucat de părul uscat și
m-a plimbat prin orașul în care
plouă.
Îmi mușcam buzele ce sărutau
drumurile fără umbrele.
Tristețea mea și-a lăsat pantofii
și mă urmează în rochie
nouă.
Asezată sub semafor ,
trecutul
îmi împletește părul cu andrele.
Mă tîrîe pe lîngă mașini luxoase,
ce mă stropesc,
iar eu încerc
a-l opri ținîndu-mă
și
rupînd iarba luminată.
S-a desprins brățara ,gîtul rămîne gol
doar cu atenția felinarelor,
ce gîndesc
ca ciorile – tot ce-ar putea străluci
poate fi materie furată.
Mă întorc ca să mă salvez,dar
mai ușor ar fi dacă aș scri deces.
Eram la pămînt sfîșiată de cerneala
roasă de apa pe care îmi curgea suplicii.
Rîd isteric, cînd simt înșăleciune
sau  încredere În tine și În exces.
Excursiile astea îmi transformă visurile,
speranțele în vicii…

Gaz

Mușc din mărul copt
la umbra lumînării…
Îmi miros degetele cu urme
de sucul săruturilor tale.
Picioarele calcă covorul străin,
aducîndu-și aminte de covorul mării…
Cîndva florile peretelui o să cadă
într-un ritm cu surîsurile mele fatale.
Arunc apa din baie
rămînînd doar cu a sa aromă…
Îmi astup nasul cu bureta stoarsă
și-mi rog răsăritul să cadă-n comă.
Noaptea prin mine mai trage ( un fum)
o răsuflare toarsă…
Îmi descos fermuarul de la ochii îndurerați.
Încerc să nu-mi dezgolesc
privirea
metamorfozată.
Implor,
așteptărilor,
porțile încuiați!
Că vine primăvara
cu iubire
gazată.

înainte de medic şi după el…

Îmi spargi jumătatea de parcă-i întreagă…
Atingem cu ochii obrajii pasiunilor noastre.
Cămăşile descheiate spălăcite nu vor să-nţeleagă
că nu pot zbura pe lîngă astre.
Surîsul cald răcorit de ochii trişti
împing
firele mele de păr uscat…
glasurile cu negaţie au make-up de artişti,
pelicula zgîriată ori zgribulită nu are cameraman.
Îmbrac material cu atingeri ca de medic fără spital,
vrea
să-mi descopere vre-o boală venerică,
dar eu am în jurul inimii
un circ
şi-un carnaval.
Au scos din mine ultimul pahar de substanţă clerică.