Mai fals ca zborul…

 

 

 

 

Mă cuprind aripile tale,

Iar vîrful lor îmi taie toate bijuteriile

De

Pe

Mine.

Se-ncepe furtuna.

Sînt în goana de regrete

Ca să-mi le poţi flutura

În substratul de uitare.

Îţi pronunţ ochii ca o interjecţie

Ce au culoarea durerii şi torturii…

Mă joc cu zborul tău,

Te leg bolnăvicios de patul inimii,

Te dezleg cu geana

Care mi-o sufli de pe

Obrazul umed.

Vreau să mi-l ard,

Ca lipiciul obsesiei tale

Se dispară

Şi cenuşa-ţi să cadă

Pe aripile deja derăpănate

Iar

Tu

S-o

Scuturi peste ochii mei

Ca să mă orbeşti cu iubire…

 

 

Viaţa unui cuier

 

Agaţă-mă atent pe un oarecare curier

Lasă-mă să te aştept ,să mă acoperi cu întuneric

Acelaşi dulap

Aceeaşi cameră în acelaşi cartier.

Balansează un suflet himeric.

 

Am nevoie de o crăpătură de lumină

Să văd lumea înafara prezenţei mele

Mai ştergi praful cu soluţie venină

Şi-mi impleteşti durerea cu andrele.

 

 

De fiecare cînd îţi aud vocea vinovată

Vreau să cred că te apropii de mine

Aşteptarea mea e ca şi calea ferată…

Cu ploaie,cu oamenii şi c-un tren

Ce nu mai vine…

Unison

 

 

Mi se lipesc mînile de obrajii tăi

ca trambulina…

Închid ochii şi-am impresia că la teatrul

Nostru nu exista cortina…

Păstrează-mi numele pe buzele tale,căci

Vreau să mă strigi…

Uit decăderea…cu tine mă-nalţ

Şi

că pot zbura

Mă convingi.

 

Pleaca,oricum rămîi în aceeaşi plasă.

Stai,oricum iubirea urme lasă…

 

Încep somnul terminînd a mă gîndi

ce

Sînt pentru tine…

Misiunea de a iubi ,de cînd alături-ţi sînt

Mie îmi revine…

Să cîntăm frică,poate va dispăre…

dacă iubim

Unison…

Înarmează-te cu naivitate,

iertare şi resemnare,

Vom privi de pe donjon…

Scena Evei

Îşi arunca sacoul de pe umărul stîng

Pe cel drept…

Şi-i cădeau ochelarii că-i venea prea multă lumină.

Era a două pereche de ochelari,căci prima

E pentru întuneric.

 

Călca şi cauta piatra în care era cioplită

Iluzia de „a fi”  într-adevăr…

Se răneşte.începe a urla la soare!

…pînă îi arde limba…

 

În loc de ea i-au crescut muguri

Şi

Cînd

Încerca a se minţi,îngheţa gura în mijloc de primăvară.

Iar

Cînd

Încerca a se salva se desfăceau mirosurile de început…

 

Scena se repeta la fiecare moarte.

Eram martor la declanşarea cutremurului timpului…

Atunci

Fructul(mărul)

Căzu la pămînt

Şi nu

În gura Evei.