Am zărit în oglinda apei

Sînt în iubire cu tine.

Îmi înghiţi gîndurile ca şi cum

n-aş avea nevoie de ele.

Valuri de vînt,valuri de regrete,

Valuri de noi cei de atunci şi de acum.

Îmi scăldam privirea prin iarba uscată,

În care am lăsat oasele noastre …

Am văzut aripi de lacrimi,ce se prelingeau

Pe corpurile nemişcate…

Am rămas înţepeniţi de tăcerea cerului,

Cu ochii-n apus vedeam cum stele se despart,

Ori

Vîntul le despărţea…

Mi-am ascuns mînele în pămînt

mi-era frică să te ating

căci impresia unui miraj

într-o noapte ploioasă

nu mă lăsa.

Eram stoarsă de putere ,

Dar

Ştiam

Fumul tău de siguranţa

Se va îndrepta spre singurătatea mea.

Mă urmăreai ca degetele

Cînd mut cînta la pian…

Era un zgomot de linişte,un zgomot de aer,

Un zgomot ce-l simţeam cînd nodul din gît

Se tranforma în cuvinte.

Marea mi-era mai aproape ca niciodată,

Căci tu erai lîngă mine,

O bucată de soare ne lumina colţul ochiului,

Umbrele devin terapia cu desene

Pentru oameni ca noi,

Oameni bolnavi cu sufletul…

Fugeam ca să mă unesc cu mine,

Credeam că în acel loc gol ,

În

Sfîrşit

Mă voi găsi,

Dar

Erau atît de multe din mine,

Încît am fugit înapoi spre tine,

Cu tine sînt ceea ce pot fi…

Eram goală de frig, era o căldură

A implinirii,a speranţei,

Că totuşi sînt partea a universului,

Însă doar alături de tine…

Fiecare pas luat de pe pămînt

Semăna a fi ruperea tapetului

Încleiat cu supravieţuire.

Mi-ai cuprins inima,iar

Vîntul mi-o lua cu el…

Am rămas fără timp,

Dar cu noi era iubirea…

 

Momentul cînd am scris…

Am spus că n-o să mai scrius despre tine .

Şi n-am scris…

Pe foie(ce păcat),

Ci te-am scris în gînd,

În momentul cînd am hotărît să te uit.

Am avut atîtea să-ţi spun

Exact

În momentul cînd tu ai vorbit cel mai mult…

Iar eu ascultam cum inhalai oboseala mea,

Dar

Aceasta mă obosea încă mai tare.

Mi-e frică să cred că erai altul,

Căci sentimentul că te-am pierdut

Nu-mi permite.

În momentul cînd ştiam

Eşti

ceea ce am nevoie.

Îmi dirijai cu zîmbetul precum lampa cu umbra sa.

Te jucai or te mulţumeai cu regretul meu

Nu vreau să ştiu,

În momentul cînd confuzia se prelinge

Pe scara ce mă va duce spre prezent.

Îmi scurg iubirea uscată pe tine şi

Sper să rămîi din nou plouat de încredere

În mine

În momentul cînd am să scriu despre tine…

 

Insomnia iluzorie

Îmi place să închid ochii …

Să simt cum în locul vîntului

Tu te strecori prin părul meu vopsit de soare…

Să cadă mînele tale bătătorite de regrete

Pe umerii mei,

Să am impresia că atingerea ta lunecă spre trecut.

Să-mi miroşi părul sînguratic

De parcă el ascunde aerul

De care

Ai nevoie

Ca să trăieşti…

Să-mi săruţi spatele pînă cînd fiecare muşchi va tremura…

Să-mi aminteşti că în tine

Îmi găsesc gîndurile,iar fiecare cuvînt

E preapuţin or preaplin.

Să mă pierzi în îmbrăţişările tale,căci

Sînt la fel de urgente precum a îmbracă în cămaşă de forţă

Nebuniiiii…

Da! Sînt şi eu nebună…

m-ai înnebunit

cu prima dată fără tine …

Îmi place să închid ochii!

Acum eu vreau s-o fac,

Dar îmi încurcă insomnia…

 

 

Poezie ploioasă

 

Ajută-mă în ploaie.

O chem  ca să-mi picure în ochi…ca medicament,

Să-mi împăinjenească tristeţea

În formă de capcană pentru zîmbetul…colorat..

Cînd s-a început cutremurul cerului eram cu ceafa,

Nu vedeam stolul de ciori,

Ce aveau în cioc cîte-o picătură de ploaie…

Ele au căzut pe rînd:

Prima- am uitat-o după a doua.

A doua- mi-a rănit umărul sărutat.

A treia – căzînd striga că vrea înapoi

şi-am întors-o suflînd cu buzele,

căci plămînii erau îmbibaţi

cu

cerneala,ce curgea de pe ciori…

n-a mai rămas nici-o picătura …

-         Eram murdară de ploaie;

-         Eram udă de cerneală;

Genele au atins obrajii,

cînd tu ai venit şi mi-ai întors capul

spre acest tablou ,

mi-ai zîmbit şi l-ai sters strîngînd pumnul zdrobit.

Sub braţ aveai o gravură pentru noi.

Ai vrut să sufăr.

Ai vrut să-ţi cer ajutor,

Iar

Eu

Am vrut să Ploaie…ori să mă ajuţi în Ploaie…