06.06

 

 

Fără răsărit îmi desfac buzele pudrate

Cu dimineţi obişnuite,

Cu priviri în oglinda scandaloasă,

Cică nu-i convine cicatricea

De pe spatele încovoiat,

Familarizat cu aripi

Şi acum deţine doar greutatea lor.

Îmi delectez ochii cu podul,

Ce se nivelează cu podeaua,

n-am nevoie de pereţi…

poate că anume ei sînt vinovaţi

că nu sînt ceea ce puteam fi,

fiind limitele ce mi-au redus extremele,

atît de caracteristice mie ori ţie ori nouă…

Ies pe la mijloc de joc din bucăţile de lumină

Din

Camera mea străină

Păşesc pe oase,oase de mare…

Aş vrea să mă trezesc

Cu miros în urechi de mare,

Dar am numai zgomotul ploii în nări.

Încrucişez picioarele într-o încăpere

Cu pereţi mobili,

Iar

Eu

Stau…

Stau cu un buchet,numit” Viaţă”

Trec oameni înainte mea în cabinetul alb,

Fără a se prezenta,fără buchet,

Nici măcar nu bat în uşa transparentă.

Văd fir de păr cărunt,

Îl alipesc de firele mele negre

Şi ca un virus

Observ cum părul meu

Într-o clipă ajunge în etate…

Îmi crapă răbadare,

Cînd un copil trece fără rînd

În cabinetul alb,

Pentru ce mai sînt scaune?!

-         Tinere,e rîndul meu! zic eu cu ochii arzînd

-         Doamnă,la moarte nu e rînd,luaţi-vă buchetul şi aşteptaţi răsăritul,el va veni…

-         Mulţumesc.  abia de l-am şoptit.

Şocată, mă întorc,cu mînele uscate trag de mînerul şi soarele-mi bate

direct în ochi…

 

O floare din mine…

 

 

 

Şi dacă pînă acum,aşteptam noaptea

să-mi fie alături de umbra mea,

apoi

de ieri mi-e frică de ea…

nu mai vine singură…

ci cu insomnia blîndă.

Gîndul că n-am să pot pe cîteva

ore să nu gîndesc , mă face mai gînditoare

ca oricînd.

mă închid în coţul patului şi aştept

ca zorile să-mi închidă ochii,

ce caută oglinda lor…

Am părăsit pasul

înainte

înapoi

umărul respiră cu avalanşa de

voci din părţi.

Îmi zîmbesc propiilor simţiri şi

le îngrop

într-un

ghiveci

spart

şi sper.

ca să-mi facă soare floarea imposibilă.

Înghit fiecare petală

cu degetele arse de licurici.

şi palma-mi scuipă întuneric,

acoper cu ea ochii

şi-ncerc s-adorm obosită,

dar

senzaţia că piciorele cad

în groapa din cer

mi-aduce anumite de un oarecare coşmar…

şi dacă e aşa ?

atunci eu dorm ?

îmi plouă cineva cafea în cap,

se face noapte…

din noapte-noapte

ajung.

e un calvar cu revelaţii

ce pot trăi şi fără mine…

 

Prima zi fără tine.

 

 

Azi nu mai contez.Nu mai aştept ca să-ţi găsesc îmbrăţişarea în perna,care mi te-a înlocuit atîta timp.Nu mai am nevoie de replicile tale ca să mă conving că am greşit crezînd că totul se poate schimba.

Te eliberez din inima mea,o rup din mine şi-o arunc în urma ta,ca atunci cînd te vei întoarce să nu mai bată observînd cum o priveşti nevrednic şi posac.

Acum gîndesc nu cu raţiunea,ci cu amintirile tale,îmi string buzele ca să nu pot să te înjur ori să-ţi spun că ai fost primul om de care mi-aş fi amintit dacă sufeream de Alzheimer. Posibilitatea că pot rosti ura şi dragostea îmi înghite respiraţia,iar scrisul se înclină mai tare ca să-mi termin cerneala mai repede…

Şterg oglinda de mine,au  fost prea multe dimineţi cu prea multe aşteptări în ochii mei că nu voi putea iubi vreodată…

Acoper urechile cu zgomotul ploii inventate ca să nu-mi aud regretele existenţei mele (ce vană sînt !)

Trupu-mi tînjeşte dupa răsuflarea ta,îl învelesc în uitare şi simt ca şi cum mi l-aş fi taiat pe dinăuntru şi pe dinafară…în acelaşi moment cu aceeaşi intensitate.

Vehemenţa cu care îmi trăiesc ziua fără tine mă surescită pînă îmi rup zîmbetul şi îl transform într-un Grad Celsius ,poate măcar aşa îţi voi bronza nevoia de mine.

Orice voce străină îmi desenează lipsa ta,de-aceea o să-mi cumpăr acuarelă ca să ştiu ca o am,însă mîinile mele ştiu doar a scrie cuvinte în emoţii şi nu a le picta…

Îmi înşir ipotezele la intersecţia” Putea fi altfel” cu „Aşa a fost să fie” ,pe strada e ambuteiaj ,stau la roşu promisiunile tale…

La radio se spune că o să-mi agăţ în păr paraşută cu ajutorul căreia voi zbura spre alta zi…altă zi fără tine…

 

Hamac

Îmi tai patul pe jumate ca să pot încăpea

În sfîrşit de-a întregul…

Renasc din penele tocite o nouă siluetă

Ca să mi-o înghită lipsa…

Ştiam că e neajunsă la mine,

O evitam ca somnul fără perne

Ori fără pene…

Scutur praf de pe bagajul din fiecare zi,

Să-l fi acoperit cu entuziasm

Poate căpăta rotile

Şi era să fugă…

Dar

Îl ţin în pat în partea cea taiată…

Schimb podul pe podea

Şi

Mă tîrîi

Prin crăpăturile tatuate

Cu

Întuneric.

Luptă între lacrima stîngă şi dreaptă

Cine prima va descoase buzele

Uscate cu orgoliu şi demnitate.

Tragedia resemnării

Poetul nu-i Om,

Ci un cuvînt

Rostit mai rar de Poezie…

Dau nume la gînduri

Fără nume.

N-am nevoie de genunchi

Mai bine nu merg decît în ei să cad…

Îmi tai cu diamant patul

Poate vinde cineva hamac?