gălăgie Și Eva

 

E gălăgie de lacrimi în sufletul unui actor nerecunoscut

Zîmbet desenat…înnntins pe pînza cu cerneala poetului.

A strîns amintirile într-un ghem în jurul căruia încerca a dansa,

Dar se-mpleteau picioarele în formă de inel

Căzut pe pămîntul plouat… și-apoi tăiat liniar ca pe gheață.

În soare transparența îl dezbracă de puterea construită,

Ochii lui fără culoare rămîn ca pianul fără clape,

Un exponat al propriei destrămării.

O dezlegare de dureri și împărțirea lor în bucurii,

Cîntări de lumină în inima cu bătăi fripte de focul limbii a iubirii.

Și se ascunde sub umbrela grea de negru,că nu-nțelege lumea,

Cînd vine la nunta sa fără cravată.

Și-i cade totemul în cap,și-l lasă-n comă de idei

și el așteaptă…

În mîini fără linii,bătrîne de-atîtea atingeri tinere,

Ce le revarsă în uitarea obositoare.

Se-nvîrtea alături și-năuntrul lacrimilor sale…

Erau lacrimi de bărbat,

Schimbătoare de crepuscule.

Înghenunchiate fi vor femeile nedemne de ele!

Am cunoscut

și

eu

așa bărbat

și

îl

iubesc.

Că m-a făcut femeie demnă

Precum din coasta lui Adam

A

Apărut păgîna Eva…