Nu mă gîndi

 

Nu mă gîndi din Universul – cerșător de vise,

Căci locul meu e-n umbra trecătoare…

Nu mă iubi cu miros de promisiuni iluzioniste!

Eu am aromă de efemer destin și patimă.

 

Balansează praful ochilor mei cu cei a Lumii,

Iar kilogramele de lacrimi zboară la picioarele tale.

Îmi scriu suferințe de toamnă în iarnă

și mă ard în sacrificii,

ce le șterg ca pe culorile curcubeului din oglindă.

 

Reci amăgiri că momentele rămîn la un singur moment.

 

Pleacă literele din stările mele nepămîntene…

și-atunci nu mă dezgoli de sunetele lor firave și umile.

 

Deschid o durere goală cu degete sparte de lipsa trupului meu.

 

Nu

Găsi,

Nu

Căuta,

Nu

Afla ,

Căci mă voi dărui ,

Dacă

Voi

Exista

Alături

De

Tine.

 

Învălmășeală

 

Ascundeai eclipsa imperfecținii cu buzele tale nemișcate

și numărai cutele buzelor mele cu urechea ta adolescentină.

 

Tremurau stelele de cîte ori clipeam din respirații,

Putred de juvenil,cugetul meu savura jocul tristeții mele cu tine.

 

Oasele mi se transformau în materie strălucitoare,

Ce-mi făceau colțul gurii într-o gropiță șmecheră.

 

Încetineai norii și-i întorceai de unde au venit

și întindeai naivitățile tale spre balcoanele cerului stîngaci,

Iar eu îmi asez capul cu barba-n jos

și mă-nvălesc cu o narcoză drăgostoasă țesută cu o nebunie îndrăgostită.

 

Mărturisesc că mi-ai jupuit grimasele omniprezenței tale.

Ești o greșeală tatuată în sîngele,pielea… în întunericul meu.

 

Un purgatoriu în ceață între certurile crezurilor noastre,

În care alegem norocul prezentului ca să ne închidem în” camera oglinzilor”.

 

Ne scriu ca pe-o poezie neomodernistă în frica

De

O

Neonestitate moderată

Față

De

Poeziile uitate pînă la ea/el.