Învălmășeală

 

Ascundeai eclipsa imperfecținii cu buzele tale nemișcate

și numărai cutele buzelor mele cu urechea ta adolescentină.

 

Tremurau stelele de cîte ori clipeam din respirații,

Putred de juvenil,cugetul meu savura jocul tristeții mele cu tine.

 

Oasele mi se transformau în materie strălucitoare,

Ce-mi făceau colțul gurii într-o gropiță șmecheră.

 

Încetineai norii și-i întorceai de unde au venit

și întindeai naivitățile tale spre balcoanele cerului stîngaci,

Iar eu îmi asez capul cu barba-n jos

și mă-nvălesc cu o narcoză drăgostoasă țesută cu o nebunie îndrăgostită.

 

Mărturisesc că mi-ai jupuit grimasele omniprezenței tale.

Ești o greșeală tatuată în sîngele,pielea… în întunericul meu.

 

Un purgatoriu în ceață între certurile crezurilor noastre,

În care alegem norocul prezentului ca să ne închidem în” camera oglinzilor”.

 

Ne scriu ca pe-o poezie neomodernistă în frica

De

O

Neonestitate moderată

Față

De

Poeziile uitate pînă la ea/el.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>