Ascundeai eclipsa imperfecținii cu buzele tale nemișcate
și numărai cutele buzelor mele cu urechea ta adolescentină.
Tremurau stelele de cîte ori clipeam din respirații,
Putred de juvenil,cugetul meu savura jocul tristeții mele cu tine.
Oasele mi se transformau în materie strălucitoare,
Ce-mi făceau colțul gurii într-o gropiță șmecheră.
Încetineai norii și-i întorceai de unde au venit
și întindeai naivitățile tale spre balcoanele cerului stîngaci,
Iar eu îmi asez capul cu barba-n jos
și mă-nvălesc cu o narcoză drăgostoasă țesută cu o nebunie îndrăgostită.
Mărturisesc că mi-ai jupuit grimasele omniprezenței tale.
Ești o greșeală tatuată în sîngele,pielea… în întunericul meu.
Un purgatoriu în ceață între certurile crezurilor noastre,
În care alegem norocul prezentului ca să ne închidem în” camera oglinzilor”.
Ne scriu ca pe-o poezie neomodernistă în frica
De
O
Neonestitate moderată
Față
De
Poeziile uitate pînă la ea/el.