Umbra's blog

Archive for February, 2012

N-am să te predau suflete,

În privirile fioroase,

Ce te caută cu patime cătușe.

N-am să vă demachiez lacrimilor

Ca o cascadă de sub pămînt.

N-am să vă spun,gîndurilor căzute

Pe buzele întoarse ca o clepsidră orizontală.

N-am să merg cu voi, picioarelor,

Ci am să mă tîrîi în coatele apusurilor

Desenate pe apă.

N-am să te storc,inima,de sînge românesc ,

Ci am să hașurez venele dorului pe trupul grănbit.

N-am să te numesc viață –  ”viațo !”

Ci am să-ți recreez sinonime zîmbitoare

și

am să șterg pulsul glasului

meu

din

mine.

Foi și petale îți înșir

Pe palmele tale neliniate.

Biciuiesc fiecare iertare

Pentru plimbările pe

Marginea trădării.

Sîngele meu

Îți urmărește

Respirația putredă

Cu uitări ale rotungimii

Umerilor mei.

Lunecau,cîndva pe ei

Obrajii tăi ca valurile

Într-un după

Arimcarea pietrei cu sărutul

Degetelor mele.

Și mă cuprind cu praful

Stelelor moarte,

Iar genele mai așteaptă,

Creștetul tău docil.

O palidă putere,

Care mă strîmbă

În oglindă din lut.

Îmi port închisoarea ingrată

Cu deținuții fără celulă

Ei aleargă cu handicap prin

Holurile cu hoituri,

Unul din ei,ești tu

Cu actorul din tine,

Altul e dezgolit de trup

și conține doar boluri,

în care cresc copacii luminii,

celalalt mărturisește zilnic

criminalul din sine prin

moartea mea,

la fiecare apariție a decadenței personale.

Crepusculul trăiește

Nelalocul lui

Ca plăcile de patefon

În ploaie.

Un apetit ponosit

Pentru nuferii

De pe ecourile tale,

Dar sunt prea departe

Ca

Să zîmbesc

De la mirosul lor mișel

De inima mea desfăcută.

-          Straturi! Straturi,straturi…

De lacrimi înghețate

Pe întunericul  vîntului de iarnă.

Gust de tăcere,ce-o simt pe

Vîrful limbii fără receptorii gustativi.

Irosesc viața ironizînd-o

Pînă la tragicul presentiment

De moarte juvenilă.

Cu degete umflate pe obrajii

Tăi jenați fără pană,

Ating ca să citesc golul alb

Ca o oarbă artificială,

Boala fiindu-mi menirea

și

mă/te acuz pentru acostarea

desăvîrșită

într-o ocnă

rurală sorbită

cu ochii care nu-i

mai revedem,regăsim,

care au doar

-          Straturi…straturi, Straturi!