Nu respir în mare

 

Bat toba valurile mării scuipata
de pămîntul fără roci și pietre…
Stolul de viori cîntă ploaia în
urechele inimii marinarului.
Îl văd pe mal ca un flag alb
al războiului natură- om .
Cască soarele formînd o gură
într-un nucleu în umbră
și înghite temperatura îndestulată
din clapele piciorelor bronzate.
Aromă prăjită și murdară de
ieftinirea oamenilor valoroși.

Delfinii sar în clopot,asurzesc peștii,
pe care marinarul îi așteaptă pentr un
dialog- oglindă…
O revărsare în timpul uscat,care poate
zîmbește din curcubeul simplist.

Învățat a respira mort,observ
viul din meduzele ca licuricii
care plîng la felinar…
și eu plîng că nu respir în marea…

Sincronizez înotul cu scrisul,
închid ochii și mișc din închieturi,
las urme de sînge,apa taie ca diamantul!

Urc pe un far,salut toți ocnașii,
mă arunc.Aaaarrrruuuuuuuunc în lumină,
poate cad în undița marinarului
și mă va găsi
o eventuală foamete de :
1.existențe,
2.creatoare,
3.degradante