Lîngă scaun

 

E mai în noiembrie,

Oamenii se tot amăgesc că pot

Cunoaşte acelaşi soare,dar se reţine

Doar ca iluzia să fie trasată ca o linie de zebră

Pe-o stradă fără frunze…

Pe prag stau rugăciunele celui ce-a uitat

Buzele pe buzele ei…

Nu e păgîn,nu e ateu, e îndrăgostitul jucat

La strunele pereţilor bolnavi de iubirea casei părinteşi.

Cu mers spălăcit ,caută inima

Care îl va desena în culorile favorite…

Scîrţie tîrîitul hainelor neobligatorii

Pe umerii ocupaţi de clipele prezentului…

Se rostogolesc rănile spre cer –

Ca un covor prăfuit din florile lăsate

În mînele bunicii de pe dealul

Arat cu bătrîneţe tînără…

Se desconsideră,se întreabă, se estompează

În ştergerea surîsului iubitei…

Numără apusurile şi calcă dimineţele

Cu somnul nesătul de conflicte subconştiente…

Cheamă obrazul ei pe umărul lui

Ca

Un mal marea şi nu-i vede nimeni

Că-s doar doi pescăruşi lîngă scaunele sufletului…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>