Avan(t)oamna

 

Cărțile nu vor rămîne decît umbrele pentru ploaie…

În ploaie e fix ca-n moarte- unii fug, alții o așteaptă…

Străbate asfaltul cu gînduri nitam-nisam și răspunsul

E ca frunzele , ce oarecum camuflează bîltoacele

Și sărim că oglinda oricum e-n ochii trecătorului.

Apleacă rămășițele locurilor uscate și condu’un

Șuvoi acolo,căci nu iertăm neuniformitatea.

Zgomot călcat de semafor.

Frunzele cele mai liniștite sunt cele după ploaie,

Ele nu foșnesc , ci vorbesc fiind păstrate-n cărți ,

Ce nu vor fi decît umbrele pentru ploaie…