Rețeta dorului

15181_644164935610431_1130716548_n

 

 

Ingrediente :

 

350 ml de muzică cu amintiri

250 gr de ochi închiși cu vise

200 gr senzații

5 l de răbdare

300 gr de dedicare

10 linguri de încredere

200 ml de preaplin

 

v  Mod de preparare

 

Ca o menajeră timpul îmi face curat în bucătăria pentru doi din foi, unde gătește doar unul.Îmi aranjez șorțul și 350 ml de muzică cu amintiri se fierbe pe foc pînă se topește și se ajunge la 250 gr de senzații sesizabile. Se ia de pe foc și se adaugă 5 l de răbdare pentru următoarea întrevedere ,cînd genunchii tremură ca-n clasa I la careu spunînd poezia în fața tuturor.

Se lasă să se răcorească pînă cînd  secătuitul te străpunge în interiorul ecou ,apoi se adaugă 300 gr de dedicăre, care se mestică la foc încet și se toarnă-n sufletul celuilalt cu egoism altruist de-al vedea fericit. Apoi se va tăia la bază și se va umple cu următoarea compoziție :

10 linguri de încredere că viitorul are scaun ,unde te așteaptă cu fericire și 200 gr de preaplin ca pentru următoarea răceală. Fiecare dor se trece prin ciocolată cu ploaie și așteptare topită, se lasă să se usuce ciocolată, apoi se ornează cu brațele celui/celei cu venele atît de cunoscute după gustul fiecărui, cu miros de absent.

 

v  Mod de servire :

Dorul se servește aproape și departe, potrivit la orice singurătate

v  Timp de gătire : o iubire

v  Complexitatea maximă

Ca pentru atunci

montauk in february

 

 

Înghite marea înghețată-n tine

Și las-o să se topească lîngă inimă,

Golul fără tine îmi usca malul cu dealuri.

Ești gaură mișcătoare cu țipăt incotinuu și atîta liniște porți în tine,

Încît pauzele sunt acoperite cu frunze și crapă de la umezeala sufletului.

Haosul de priviri împuns de acele ceasornicului ca șireturile legate

În forma scrisului unui medic,care nu te-a consultat decît în spitalul propriei boli.

Și cu marea-n tine trăiești pămîntul pînă te faci una cu el ori el trăiește în tine…

 

Atinge-mă în cuvinte,

Altfel lipsa ta mă citește.

Îndulcește-mă cu eul tău din ochii mei,

Limitează atotîncrederea în mirosul cu surplus de senzație.

Privesc în amurgul din atmosfera nocturnă.

Dragostea mea are culoarea vinului,

În care nu mă înec decît zburînd cu umbra murdară de distanță.

Tîrîi rochia spre pașii tăi

Și-mi dezgolesc spatele

Ca să-mi torni arta liberă de spectatori.

Cerc în oglindă ca un picior de pahar gol, ce creează muzică:

Dorul începe de la Do,

Ori ceea ce pare infinit înseamnă sfîrșit

Repetat cu reculegere.

Încărunțesc tînăr de la așteptarea iubescului.