Colaps jalnic

ea3240f3a6907b7fdf8e81117dedbfd7Cu arcușul pe creier,

Cânt fără să mă aud și-mi răcnesc buzele în liniște.

E strigăt copilăresc din corpul bătrân al eului tânăr.

Cu fiecare pas îmi simt oasele și ochii ca o căzătură de plumb

Într-o groapă de gunoi.

Din pătrate și romburi ies și mă prăbușesc

În

cercuri infinite proiectate în hăul mușcat lent

de frica mea obeză

de a rămâne între poduri legată

de-o pânză de păianjen.

Scuip capcane ca o văduvă de spirit,

Pentru că pământul s-a mutat cu cerul,

Ca omul cu om.

Vom rămâne viori fără coarde lăsate pe scaun.

Din lemn între lemn ne salvăm cărnos cu vârful degetelor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>