Mă tai cu cuburile tale de gheață,
Îmi faci răni, dar le lecuiesc imediat cu non(egoul) meu.
Dăruit a fost la picioarele tale.
Îți iubesc somnul, căci acolo mă lași să trăiesc iluzoriu.
Ți-am dus dorul odată cu durerea
și
am căzut fără genunchi și cu mânile sparte
de nu te-am putut prinde când ai început a mă uita.
Aud sirenele în orașul unde te-am descoperit
și
vreau să cred că e alarmă falsă,
dar te vei trezi
și
iar furia mă va arde
și-am să-mi accept moartea
pentru că atât de mult iubesc viața cu tine,
lângă tine.
Author Archives: umbra
cu drag din august
Ard tăcerea ta
și nu-ți cer decât o singură salvare.
Scoate din mine
cioburile de la colțul gurii când zâmbeam fals.
Scoate din mine nedreptatea sentimentelor
când promiteam pentru totdeauna.
Scoate din mine orgoliu și iubirea de sine,
că demult e tăiat portretul în două.
Scoate din mine călăul
și
sărăcia oamenilor ce-mi clădesc orașul.
Scoate din mine pe mine
și
lasă-mă-n tine,
doar așa pot trăi cu soarele.
Glasul tău
e ca și cum ai scoate apă din fântâna secată
și-mi vreau toamna înapoi, scoate vara aceasta din mine.
Aș spune, dacă n-aș scri
din trecut în prezent
ca o umbră cu alt soare de fiecare dată.
2. Te rod cu negru
și caut albul de sub pământul tău.
3. Nu am decât un sentiment bătrân la prag-
Mi-am pus nămol pe picioare, cică ține cald și te îngroapă.
4. Te-ncui în dulap și-mi scârții noaptea
Ca încălțămintea pe ger
5. și
Da încălță mintea,
Altfel te voi purta desculț pe vârf de prostie.
6. Te afli între uitare și veșnic sentiment e
ca și cum te-ai juca de-a mijatca cu oglinda.
7. Îmi scoți notele din muzică și
Lași un vânt pe fon.
8. Dezlipesc umilința și-o plasez în sacrificiu.
9. Scot marea din mine și-o scuip pe nisipul ochilor tăi.
10. Barca în care vâslesc are liniști, care nu suportă pământul.
11. Se unesc liniile vieții tale cu ale mele când nu ne căutăm.
12. Încarc vagoane- trenul îl opresc și stau la mijloc de drum fără căi ferate.
13. Las spațiu și las tăcere și scrisul face aceiași.
Bra
Clopotele nu se mai aud,
reflexii ca mișcări dintre grâu.
Atârn piatra la gât și șterg asfaltul cu ultimile tale trăsături.
Urme cu cicatrici și multe ace-n ochii închiși
și primești plăcere ca o ploaie de vară când erai copil.
Mulții din mine râd ca un clovn singuratic într-un circ închis demult în țara minunilor.
Cu ventilatorul spart,
admir cum bucățile din mine lăsate în tine
se rostogolesc pe valea scuipatului meu pe pământul tău.
Faci vânt
și
mă plouă cu zgomot de sticlă spartă într-un beci
uitat de vin.
Mă oprește doar demonul din mine,
putea fi mai rău.
Deschid fereastra
și îți pun pe cui,
pe cuier -
murdăria ta.