Umbra's blog » eu cu mine

Boala de poet

umbra — Wed, 25 Aug 2010 11:36:17 +0000

Boala e în mine de ceva timp
de imunitate medicală nu se teme
n-are început,ci doar se dezvoltă
poezia e în suflet ca o boltă
se găseşte în crăpături de cărămidă.
ea din flutere te face omida.

sînt avertizată cu moartea de moarte
Îmi scriu sfîrşitul infinit din carte.
atingerea ieftină a destinului cu raţiunea.
Boala nu-ţi oferă opţiunea
de-a alegere cît o vrei şi pentru ce
simptomele ei poetul le vede în orice…

Surprize…

umbra — Fri, 16 Jul 2010 21:10:50 +0000

Ajungi la un moment,cînd înţelegi cît de mult contează prietenii…ei te fac să te simţi special…

Mulţumesc…că îmi sunteţi alături :*

Cercelul blogului, cum s’ar spune…>:D<

ani, nu atît de mulţi,

dar i-am simţit…

peste mii de ani lumina

Husanu Andrei — Tue, 13 Jul 2010 15:30:46 +0000

atunci cand se naste ziua,
simte ca si prima data
si vezi razele soarelui.

iar cand va veni noaptea,
simte caldura lunei
si vezi cum se nasc zilele.

si-n final dupa ce vei renaste,
simte fericirea vietii
si vezi cerul fara nori.

Casa de lemn…

umbra — Mon, 12 Jul 2010 10:52:49 +0000

Casa mea mi-e străină
uşa principală mi-e haină
nu primeşte pe oricine,
dar oricum nimeni nu mai vine…
e absolut normal praful acumulat…
în cameră un copac mi-am săpat
să pot construi o casă din lemn
cu acoperiş demn
de ploi,tornade,fulgere
să nu trec prin distrugere…
cu antenă către lună
pămîntul reguli să nu-mi impună!
o să am uşa ruginită,dar de fier
să pot cu sufletul în singuratate să pier…

Cioară în devenire…

umbra — Sun, 11 Jul 2010 00:20:13 +0000

Nourii s-au adunat ca o grămadă de ciori

ai impresia că dacă-i priveşti mai mult-mori!

vîntul nu aude,viaţa-asurzeşte,

oraşul haosului despre” Memorial ” îmi vorbeşte

şi

apoi

tace.

cioara un cerc ilogic face

pentru a-mi demonstra încă odată

culorile vivace că sînt invizibilă pată…

miroase scrisul a gînduri demult clădite

pe evenimentele din prezent indefinite…

precizez insuficienţa de lumină infernală,

ce se apleacă în întuneric cu a sa fală.

totul nu-i aşa cum a fost,se porneşte furtuna…

se sparg silabe,cînd cerul tună

armonia dispare,desenele norilor devin imorale

indiferenţa şi refugiul oamenilor sînt banale

pentru ultimii ani mă amăgesc tot mai mult

că hotărăsc şi trăiesc ca un adult…

sunt o copilă ce vede ciorile cînd plouă

şi

iarna caută să sorbească de pe lacrimi rouă…

de-i frig s-acoperă cu tristeţe

ceaţa picăturilor îmi oferă discreţie…

şi

ciorile coboară pe pămîntul de umezeală crăpat

mă îndrept spre ele,nu se mişcă,doar sălaş mi se dat…