E gălăgie de lacrimi în sufletul unui actor nerecunoscut
Zîmbet desenat…înnntins pe pînza cu cerneala poetului.
A strîns amintirile într-un ghem în jurul căruia încerca a dansa,
Dar se-mpleteau picioarele în formă de inel
Căzut pe pămîntul plouat… și-apoi tăiat liniar ca pe gheață.
În soare transparența îl dezbracă de puterea construită,
Ochii lui fără culoare rămîn ca pianul fără clape,
Un exponat al propriei destrămării.
O dezlegare de dureri și împărțirea lor în bucurii,
Cîntări de lumină în inima cu bătăi fripte de focul limbii a iubirii.
Și se ascunde sub umbrela grea de negru,că nu-nțelege lumea,
Cînd vine la nunta sa fără cravată.
Și-i cade totemul în cap,și-l lasă-n comă de idei
și el așteaptă…
În mîini fără linii,bătrîne de-atîtea atingeri tinere,
Ce le revarsă în uitarea obositoare.
Se-nvîrtea alături și-năuntrul lacrimilor sale…
Erau lacrimi de bărbat,
Schimbătoare de crepuscule.
Înghenunchiate fi vor femeile nedemne de ele!
Am cunoscut
și
eu
așa bărbat
și
îl
iubesc.
Că m-a făcut femeie demnă
Precum din coasta lui Adam
A
Apărut păgîna Eva…
