Umbra's blog

Archive for the ‘poezii’ Category

Fără răsărit îmi desfac buzele pudrate

Cu dimineţi obişnuite,

Cu priviri în oglinda scandaloasă,

Cică nu-i convine cicatricea

De pe spatele încovoiat,

Familarizat cu aripi

Şi acum deţine doar greutatea lor.

Îmi delectez ochii cu podul,

Ce se nivelează cu podeaua,

n-am nevoie de pereţi…

poate că anume ei sînt vinovaţi

că nu sînt ceea ce puteam fi,

fiind limitele ce mi-au redus extremele,

atît de caracteristice mie ori ţie ori nouă…

Ies pe la mijloc de joc din bucăţile de lumină

Din

Camera mea străină

Păşesc pe oase,oase de mare…

Aş vrea să mă trezesc

Cu miros în urechi de mare,

Dar am numai zgomotul ploii în nări.

Încrucişez picioarele într-o încăpere

Cu pereţi mobili,

Iar

Eu

Stau…

Stau cu un buchet,numit” Viaţă”

Trec oameni înainte mea în cabinetul alb,

Fără a se prezenta,fără buchet,

Nici măcar nu bat în uşa transparentă.

Văd fir de păr cărunt,

Îl alipesc de firele mele negre

Şi ca un virus

Observ cum părul meu

Într-o clipă ajunge în etate…

Îmi crapă răbadare,

Cînd un copil trece fără rînd

În cabinetul alb,

Pentru ce mai sînt scaune?!

-         Tinere,e rîndul meu! zic eu cu ochii arzînd

-         Doamnă,la moarte nu e rînd,luaţi-vă buchetul şi aşteptaţi răsăritul,el va veni…

-         Mulţumesc.  abia de l-am şoptit.

Şocată, mă întorc,cu mînele uscate trag de mînerul şi soarele-mi bate

direct în ochi…

Îmi tai patul pe jumate ca să pot încăpea

În sfîrşit de-a întregul…

Renasc din penele tocite o nouă siluetă

Ca să mi-o înghită lipsa…

Ştiam că e neajunsă la mine,

O evitam ca somnul fără perne

Ori fără pene…

Scutur praf de pe bagajul din fiecare zi,

Să-l fi acoperit cu entuziasm

Poate căpăta rotile

Şi era să fugă…

Dar

Îl ţin în pat în partea cea taiată…

Schimb podul pe podea

Şi

Mă tîrîi

Prin crăpăturile tatuate

Cu

Întuneric.

Luptă între lacrima stîngă şi dreaptă

Cine prima va descoase buzele

Uscate cu orgoliu şi demnitate.

Tragedia resemnării

Poetul nu-i Om,

Ci un cuvînt

Rostit mai rar de Poezie…

Dau nume la gînduri

Fără nume.

N-am nevoie de genunchi

Mai bine nu merg decît în ei să cad…

Îmi tai cu diamant patul

Poate vinde cineva hamac?

Sînt în iubire cu tine.

Îmi înghiţi gîndurile ca şi cum

n-aş avea nevoie de ele.

Valuri de vînt,valuri de regrete,

Valuri de noi cei de atunci şi de acum.

Îmi scăldam privirea prin iarba uscată,

În care am lăsat oasele noastre …

Am văzut aripi de lacrimi,ce se prelingeau

Pe corpurile nemişcate…

Am rămas înţepeniţi de tăcerea cerului,

Cu ochii-n apus vedeam cum stele se despart,

Ori

Vîntul le despărţea…

Mi-am ascuns mînele în pămînt

mi-era frică să te ating

căci impresia unui miraj

într-o noapte ploioasă

nu mă lăsa.

Eram stoarsă de putere ,

Dar

Ştiam

Fumul tău de siguranţa

Se va îndrepta spre singurătatea mea.

Mă urmăreai ca degetele

Cînd mut cînta la pian…

Era un zgomot de linişte,un zgomot de aer,

Un zgomot ce-l simţeam cînd nodul din gît

Se tranforma în cuvinte.

Marea mi-era mai aproape ca niciodată,

Căci tu erai lîngă mine,

O bucată de soare ne lumina colţul ochiului,

Umbrele devin terapia cu desene

Pentru oameni ca noi,

Oameni bolnavi cu sufletul…

Fugeam ca să mă unesc cu mine,

Credeam că în acel loc gol ,

În

Sfîrşit

Mă voi găsi,

Dar

Erau atît de multe din mine,

Încît am fugit înapoi spre tine,

Cu tine sînt ceea ce pot fi…

Eram goală de frig, era o căldură

A implinirii,a speranţei,

Că totuşi sînt partea a universului,

Însă doar alături de tine…

Fiecare pas luat de pe pămînt

Semăna a fi ruperea tapetului

Încleiat cu supravieţuire.

Mi-ai cuprins inima,iar

Vîntul mi-o lua cu el…

Am rămas fără timp,

Dar cu noi era iubirea…

Am spus că n-o să mai scrius despre tine .

Şi n-am scris…

Pe foie(ce păcat),

Ci te-am scris în gînd,

În momentul cînd am hotărît să te uit.

Am avut atîtea să-ţi spun

Exact

În momentul cînd tu ai vorbit cel mai mult…

Iar eu ascultam cum inhalai oboseala mea,

Dar

Aceasta mă obosea încă mai tare.

Mi-e frică să cred că erai altul,

Căci sentimentul că te-am pierdut

Nu-mi permite.

În momentul cînd ştiam

Că

Eşti

ceea ce am nevoie.

Îmi dirijai cu zîmbetul precum lampa cu umbra sa.

Te jucai or te mulţumeai cu regretul meu

Nu vreau să ştiu,

În momentul cînd confuzia se prelinge

Pe scara ce mă va duce spre prezent.

Îmi scurg iubirea uscată pe tine şi

Sper să rămîi din nou plouat de încredere

În mine

În momentul cînd am să scriu despre tine…

Ajută-mă în ploaie.

O chem  ca să-mi picure în ochi…ca medicament,

Să-mi împăinjenească tristeţea

În formă de capcană pentru zîmbetul…colorat..

Cînd s-a început cutremurul cerului eram cu ceafa,

Nu vedeam stolul de ciori,

Ce aveau în cioc cîte-o picătură de ploaie…

Ele au căzut pe rînd:

Prima- am uitat-o după a doua.

A doua- mi-a rănit umărul sărutat.

A treia – căzînd striga că vrea înapoi

şi-am întors-o suflînd cu buzele,

căci plămînii erau îmbibaţi

cu

cerneala,ce curgea de pe ciori…

n-a mai rămas nici-o picătura …

-         Eram murdară de ploaie;

-         Eram udă de cerneală;

Genele au atins obrajii,

cînd tu ai venit şi mi-ai întors capul

spre acest tablou ,

mi-ai zîmbit şi l-ai sters strîngînd pumnul zdrobit.

Sub braţ aveai o gravură pentru noi.

Ai vrut să sufăr.

Ai vrut să-ţi cer ajutor,

Iar

Eu

Am vrut să Ploaie…ori să mă ajuţi în Ploaie…