Petale în apă,petale în aerul electrocutat,
Energia trece prin ele ca fir obsedat.
Pe înălţime văd cum piere prezisa frică
Pasărea odată căzută nu se ridică…

Zboară scînteie direct
în ochii mei
rămîn doar amintirile după anii grei…
Sînt pe dinafară de fereastra-portal
De mă apropii mă aboarbe un vînt formal…

N-am aer, de parcă cuţitele elicopterului îl taie
Mă urc pe vîrf de munte şi strig într-o foaie!
Îmi arunc lacrimile în trecătoarea cisternă,
căci nu mai are pene a iluzii pernă…

fiecare gînd imediat e haşurat
eul de persoana din mine  s-a furat
patul insomniei aşteaptă să fie aşternut
hoţul e sub apă cu petale,electrocutat şi mut…

Ajungi la un moment,cînd înţelegi cît de mult contează prietenii…ei te fac să te simţi special…

Mulţumesc…că îmi sunteţi alături :*

Cercelul blogului, cum s’ar spune…>:D<

17

ani, nu atît de mulţi,

dar i-am simţit…

atunci cand se naste ziua,
simte ca si prima data
si vezi razele soarelui.

iar cand va veni noaptea,
simte caldura lunei
si vezi cum se nasc zilele.

si-n final dupa ce vei renaste,
simte fericirea vietii
si vezi cerul fara nori.

Casa mea mi-e străină
uşa principală mi-e haină
nu primeşte pe oricine,
dar oricum nimeni nu mai vine…
e absolut normal praful acumulat…
în cameră un copac mi-am săpat
să pot construi o casă din lemn
cu acoperiş demn
de ploi,tornade,fulgere
să nu trec prin distrugere…
cu antenă către lună
pămîntul reguli să nu-mi impună!
o să am uşa ruginită,dar de fier
să pot cu sufletul în singuratate să pier…

Nourii s-au adunat ca o grămadă de ciori

ai impresia că dacă-i priveşti mai mult-mori!

vîntul nu aude,viaţa-asurzeşte,

oraşul haosului despre” Memorial ” îmi vorbeşte

şi

apoi

tace.

cioara un cerc ilogic face

pentru a-mi demonstra încă odată

culorile vivace că sînt invizibilă pată…

miroase scrisul a gînduri demult clădite

pe evenimentele din prezent indefinite…

precizez insuficienţa de lumină infernală,

ce se apleacă în întuneric cu a sa fală.

totul nu-i aşa cum a fost,se porneşte furtuna…

se sparg silabe,cînd cerul tună

armonia dispare,desenele norilor devin imorale

indiferenţa şi refugiul oamenilor sînt banale

pentru ultimii ani mă amăgesc tot mai mult

că hotărăsc şi trăiesc ca un adult…

sunt o copilă ce vede ciorile cînd plouă

şi

iarna caută să sorbească de pe lacrimi rouă…

de-i frig s-acoperă cu tristeţe

ceaţa picăturilor îmi oferă discreţie…

şi

ciorile coboară pe pămîntul de umezeală crăpat

mă îndrept spre ele,nu se mişcă,doar sălaş mi se dat…