I don’t tell anyone about the way you hold my hand
I don’t tell anyone about the things that we have planned
I won’t tell anybody
Won’t tell anybody
They want to push me down
They want to see you fall (down)

Won’t tell anybody how you turn my world around
I won’t tell anyone how your voice is my favourite sound
Won’t tell anybody
Won’t tell anybody
They want to see us fall
They want to see us fall

I don’t need a parachute
Baby, if I’ve got you
Baby, if I’ve got you
I don’t need a parachute
You’re gonna catch me
You’re gonna catch if I fall
Down, down, down

I don’t need a parachute
Baby, if I’ve got you
Baby, if I’ve got you
I don’t need a parachute
You’re gonna catch me
You’re gonna catch if I fall
Down, down, down

Don’t believe the things you tell yourself so late night and
You are your own worst enemy
You’ll never win the fight
Just hold on to me
I’ll hold on to you
It’s you and me up against the world
It’s you and me

I don’t need a parachute
Baby, if I’ve got you
Baby, if I’ve got you
I don’t need a parachute
You’re gonna catch me
You’re gonna catch if I fall
Down, down, down

M-am jucat.
s-au jucat.
acum mi-e rîndul să mă opresc…
să te ajung nu reuşesc…
să mergi la pas…nu vrei…
am găsit copac de tei…
să miros din aerul lui…
sau
să trăiesc
pe urizici
ca viaţa amiralului…?
de azi fără explicaţii şi milă…
mi-ai dăruit nu jurnal,
doar o filă…
rezerve n-am…şanse la fel…
avem aceleaşi ţel…
de a închide ochii cu încredere…
chiar dacă noi vom fi în pierdere…
te-am ales…sper să nu fi greşit…
că poţi deveni tot prin joc…-iubit…

-Individualitatea privirii se pierde?
-da…nimic într-adevăr nu se crede!
-de ce au nevoie doar de cuvinte?
-amuzant…dar timpul fuge şi minte!
-cauţi  să furi?
-tu cauţi pentru întrebare să te înjur?
-nu.spun ce-mi vine şi gîndesc…
-sorry…eu vreau discuţia s-o părăsesc…
-cînd?
-atunci cînd fericirea va cumpăra ochelari…
-pentru ce?
-ea pare mi se are miopie gravă…se dăruie oricui…
-păi…şi nu e bine?
-nu…pe ea trebuie s-o meriţi!
-da tu cine eşti să judeci asemenea lucruri?
-eu sînt fericirea!plec…la alţii…tu n-ai nevoie de mine;
-cum nu?!…exact acum…te aşteptam…
-las umbra mea…ea mereu va fi cu tine…
-eu nu vreau umbra… te vreau pe tine…
-şi ce?!…să cauţi soarele…pentru tine eu sînt acolo…umbr-o…

Dacă vrei să-ţi aduci aminte de cum erai în trecut…întîlneşte persoanele ce-au făcut parte din el şi imediat îţi apar revelaţii…cum am putut să permit să-mi scape atîtea detalii…

Sînt tristă pentru că a aparut un pic soarele,că umezeala nu mi s-a lăsat ca o ceaţă în plămînii mei vechi în stare de putrefacţia monotoniei…devierea cu un pas de mediocratate nu ajută la nimic cînd totul se prelinge cu un ritm  piáno, precum un criminal şi-ar lăsa mesajul cu sîngele victimei pe peretele alb…În somnul nevisat mi s-a agăţat de aţa de la gît- umbra violetă,care îmi trage scaunul dedesubt  cu nu ştiu ce intenţie ,dar ,poate răsplată pentru indiferenţa mea faţă de mine sau aşa aş vrea eu să cred…

Pentru ce mă arunc peste baricade,dacă am murit deatîtea ori încît moartea mi-a devenit viaţă…luptînd devin tot mai alta şi mă mir cît de diferită pot să fiu…şi totuşi zîmbetul adolescentin încă mai zburdă pe buzele mele…păşesc cu neîncredere norii căutaţi de aripile mele obosite de salvare inutilă de căzăturile de jos în sus…

Închid ochii şi privesc prin întuneric ce eram cîndva şi mi-e frică să-i deschid…dacă e mai rău? dacă e mai bine decît m-aş fi aşteptat ? mă compar cu mine şi mi se pare atît de absurd …

Îmi vînd cuvintele gratis cine are nevoie…să rămînă mută în momentul cînd aş vrea să spun cel mai important…să bufnească în lacrimi ochii mei…să se descarce de emoţii cu febră…ca mai apoi să-i şterg cu basmaua cumparată de la vînt…

Dăunez persoanei mele…vreu să scap de mine…să fug în „Pătratul Negru”  a lui Kazimir Malevici,poate acolo eu nu mă voi găsi,ca să mă întorc înapoi…

Rup din mine frunzele toamnei trecute,chiar dacă mă bîntuie şi pînă acum aşteptările vocii interioare…

Am cătuşe cu cheie,dar mi le pun…mă simt vinovată de sînt acum…de ce spun….şi ascult…libertatea îmi provoacă o reacţie adeversă celei obişnuite…nu-i posibil înghit ceaţă confuziei mele,ce bate la uşa deschisă pentru schimbare….

Plec de la acele persoane…mă întorc cu spatele…şi…aud aplauze…tot mai mult şi mai tari…de parcă nişte clovni uriaşi venerează pe cel mai bătrîn…cu cît mai departe …cu atît mai intensive ele sînt…am ajuns…aici…în prezent….

… buzele umede…luminele felinarelor se reflectă în apa drumului…ţin umbrela,dar simt că n-am nevoie de ea,căci nu mi le-a atins altcineva şi mi-e frică să nu crape nu de uscăciune,ci de dor…voi strînge în mîni toate valurile văzute,toate apusurile aşteptate şi toate răsăriturile dormite într-un ghem de aţă încălcită mă voi îndrepta spre tine şi pe drum voi încerca să dezleg nodurile formate şi să-mi las semn ca atunci cînd se va termina aţa să mă pot întoarce anume pe aceleaşi drum,numai că de data aceasta împreună cu tine…

îmi cîntă în minte melodiile acelor seri singuratice şi fără sens…ceea ce nu era valabil acum începe a fi parte din viaţa mea…ce-am trăim odată nu poate fi repetat,dar eu atît de tare aş vrea sp simt naivitatea dragostei,ura viitorului şi căutarea de loc…m-am convins că gîndirea minuţioasă a următorului moment strică din puţinul spontan…

am ajuns să fiu obosită de cuvinte…de litere…am fost laconică pe cît se poate…şi nu-mi pare rău,fiindcă ochii altora contează mai puţin…

ploaia a trezit în mine amintirea acelui inocent sărut din acea prima dimineaţă a noastră…