un al 3

12467758_10153419321022149_1920485965_n

Te-am botezat în foc

Te-am învelit cu marea

Și-am mers prin ploaie.

 

Din gropi am construit focare

Și niciodata nu te-am ars până la capăt.

 

Pe acoperiș lunecos

Te-am aruncat

Și te-am prins în alt colț al orașului într-o țeavă murdară, dar așa de curată fără mine.

 

Vântul devine sur Îl văd și nu-l simt.

Pe-o strună de vioară

Îmi scot revolverul din inimă și te împușc…

Sângele tău se prelinge pe nori, se formează vată din carne.

 

Te prinde prima pasăre din viitor

Și mi te fură.

Tu ești acel sentiment al autodistrugerii și iubirii,

Căci ești botezat de mine

Înghit cenușă la micul dejun…

Privind Parisul inundat.

 

 

 

Soarele din decembrie

12232923_588444477971493_1605307250937607023_oLasă draperiile să ascundă soarele,
nu mai contează ce se întâmplă după, înainte sau sub ele.
Suntem o carte din apă, care arde,
am să te scriu printre rândurile poeziilor mele,
pentru că prea bine te rimezi cu cuvintele mele.
Am să port cenușă în ochi ca să nu uit ce putea fi cu ei, dacă-i lăsam să lăcrimeze.
O să construim casă în casă ca acea de vis-a-vis de gratiile visului, care înafară nu mai are formă.
Secunde veșnice, veșnice secunde,
realul de pe tine,
non*regretul din mine,
până la adevărul ferit în crăpăturile buzelor
și la
fiecare inhalare de aer,
mă dor rănile
ca și cum mi-ar scoate sufletul, dar pe bucăți.
Dansezi pe clavicule
și mergi pe dreapta
și pe stângă
te oprești la mijloc
și cazi printre oase
până la ultima ușă.
Crezi că-ai să ieși? C-o să te poți întoarce?
O să-ți consumi focul din tine până vei ajunge la lumina deasupra capului
și eu draperille n-o să le trag pentru tine,
descurcă-te pe întuneric.

 

*** și încă 13

0p5M5zxpD6o Ești toamnă veșnică-n mine și lași sentimentele să zboare ca frunzele noi peste frunzele vechi.

Nu te mai aștept,
tu singur vii
ca muza demonică
când viața te duce-n moarte.
Te culeg de prin păduri,
unde soarele nu lasă jocuri de lumini.
Iubirea ta nu mai acceptă alte iubiri
și sunt murdară de tine,
nimic nu poate șterge
ce-ai vorbit cu buzele pe trupul meu istovit de semne dinafară.
Descalță-te de sufletul pereche
și mergi desculț în singurătate,
chiar dacă suntem indicatoare în labirinturile vieților noastre.
Despărțire.
Departe.
Despre uitare, care-ți aduce aminte că nu se poate uita.
Ai venit cu orchestră fără muzicieni
și cu imitare jalnică a unui dirijor
încerci a umple ceea ce nu mai încape în golul meu.
Iartă-mă că poți pleca și trăiește-mă
că niciodată
nu ai fost mai aproape de mizerabilul din mine.

Războiul întunericului

HbvAG_Kdw20Ce liniște în războiul nostru și ce frumos zac cadavrele senzațiilor noastre…
Îmi port doliu și mă agăț de frânghia din pământ.
Suntem scrum în apă și plutim în timp.
Tu din minte mă închizi în fața tu-ului din tine
și sparg oglizi până la vid.
Schimbări încleștate-n frici
și ne domină singurătatea.
Tărâm perne pe spate
ca să cădem moale
și
uităm a mai risca naiv.
Într-un roșu absurd,
așteptăm confirmări pentru ce putem deveni.
Nu suntem sfârșituri și nici începuturi,
doar ne împărțim greșit ancorele în spațiile goale.
Rescriu scenarii și pierd umbra ta înaintea întunericului.

Acum pe loc

ff1475a46e10dff62585bea7275ae492Te atinge ca focul format
din licurici,
ce se sting până la întunericul universului.
Desfînțim aceiași moarte cu același simț,
lumina atinge vântul
și îți tremură amintirile interzise.
Bolnav cu veselie rece
și cu portaluri la margine
de libertate îți aștepți propriul ecou…
Salvezi tristețea mea cu durerea ta tăcută
și cheamă-mă în pauzele tale…
Te salvezi dacă salvezi pe cineva
și salivezi la ceva ce n-ai gustat niciodată.
Fragmentat fragil
ești ocean serin în care împuști cu vulcane.
Odată ți-am cunoscut sufletul stricat.
Odată primejdia își va găsi victima…
Sub ochii tăi catastrofe citesc
și
ei țipă a stele căzătoare.
Tu ai nevoie de telescop ca să le vezi,
dar ea le vede prin sine.
Suntem spațiu cu frunze și greață
pline cu bezină -
Vei lua foc ca și cum s-ar aprinde motorul în apă…