În lacrimi mi-ai abandonat mirosul
tău de mentă varatică.
Ele se strecurau printre genele înnegrite
De
Soare.
Aveai un ceas din stele
Şi
Cînd cădea una
Se prelungea timpul.
Îmi scoteai inelele
De parcă
le-ai tăia
dintr-un copac
lîngă care
ai stat cu prima ta dragoste
şi le înlocuieşti cu săruturile tale sterpe.
Am scris şanse,
Le-am şters
Şi le-am înmuiat
Ca pe nişte fotografii
Făcute fără bliţ.
Acum şi nicioadată
Am fugit spre
Greşelele mele ,
Fiindcă toate sînt
Legate de tine.
Şterg apusul,
Căci fiecare răsărit
Cu gîndul la tine mă conduce spre beznă,
Beznă cu lumină.
Nu vorbesc decît :
- Draperiile după care ne ascundeam de maturitate
- Încălţămintea ce-o lasam pe covoraş alături,oricum plecam mereu împreună
- Ultimile atingeri ale vîrfurilor degetelor ca şi cum ar fi amprente digitale ca se depistăm criminalul sufletului nostru
3,2,1 noi nu vorbeam.
Noi simţeam.
